El,un oarecare El...

El...Hmmm,El va apărea așa...brusc,spontan,ca o imagine pe care nu ți-e dat dat s-o vezi  în fiecare zi,o imagine aproape perfectă. Mai degrabă o să-l cred  o iluzie ,un vis desprins parcă din altă lume. Se va furișa încet,fără mare agitație în viața mea,asemenea unui hoț. Numai că El nu va fi un hoț ordinar,ci unul care fură numai inimi,în cel mai subtil mod posibil. Și eu îi voi  da  voie să mi-o răpească și pe a mea,inimă care dorește să nu-i mai aparțină unui singur corp.
El va ști  cum să mă privească. Ochii lui sunt capabili nu doar să-mi analizeze calitățile fizice,ci  apte să-mi scaneze sufletul. Doamne,ce efect nebun,halucinant are privirea lui,mă topește ca pe un sloi de gheață ce stă deasupra unei flăcări,mă obsoarbe așa cum buretele absoarbe apa,are forța să mă transforme într-o sclavă...sclava lui. Îi reușește.

El știe să mă sărute. Ahh,săruturile lui îmi prefac oasele în cauciuc și creierul în terci. Momentul când buzele noastre se ating,devine eternitate, pământul se desface sub picioarele noastre,iar extazul cel mai profund ne cuprinde-n străfunduri. Da,El știe să mă sărute.
El știe să mă atingă. Mâinile lui parcă se roagă  atunci când mă atinge, dacă-ar  avea glas,fiecare celulă din corpul meu ar  urla de plăcere ca niște  animale sălbatice. În brațele lui crește iubirea care-mi cuprinde toată ființa.
El știe să-mi vorbească. Cuvintele lui îmi sărută sufletul. Vocea lui e ca o melodie ce nu se mai termină, e ca o pasăre care refuză să zboare,ce a adormit în mintea mea.


El...el e cel care din mulțimea de suflete și-a găsit unul ca al lui. El mă va  face să renasc.

El....un oarecare El.

.....

Dragă eu-le,

Noi trebuie să avem o discuție serioasă. Hmmm,m-ai dezamăgit rău. Parcă avusesem o înțelegere,căreia tu nu i-ai dat prea mare importanță.
Recepționez! Aloooo! Mă auzi?
Gata,cred că de data asta nu te mai iert. Te crezi șmecher? Hmm,sta să vezi. Îți promit că răzbunarea de abia începe. Mă întrebi cum?
Păi,pentru început,sper să intru degrabă în travlaliu și să te nasc, o să-ți sparg cercul ăla virgin în care te învârți de atâta timp,o să te fac să strigi,  ți-a fost de-ajuns cât ai scos numai țipete surde,acum e momentul să urli...să urli  ca un animal sălbatic.
Apoi...apoi,eheee,te așteaptă o surpriză. Aaaa,vrei să-ți zic acum? Foarte bine.
Să știi că o să te scot în lume. Da,da,m-ai auzit! O să te arăt lumii.
Ce spui? Că ești prea mic și o să-ți fie frig acum iarna?
Aaaa...deci să mai aștept puțin? Nuuuu,dragă. E destul cât am așteptat,ți-a venit și ție timpul.
Nu-ți fie frică,eu o să te protejez și o să te încălzesc. Îți voi cumpăra o căciuliță împletită din mult,mult optimist și fericire,îți voi lega de gât speranța,pardon,fularul,îți voi da și  papucei , confecționați  din piele de vise cu o blană groasă de ambiții .
 După ce te voi îmbrăca și încălța călduros,îți voi sădi pe față zâmbetul. Și....o,daaaa,îți voi arde masca asta de chip „fercit” în amintiri. Urmează să te scutur de praf,de dezamăgiri și iluzii,te parfumez cu entuziasm și acum...acum te pot arăta lumii.

Cu drag,
cealaltă eu!

Scrisoare eu-lui.

Dragă eu-le,


Azi îți scriu ție.Nu pentru că n-am cui scrie,dar pentru că azi am gândurile amorțite și numai tu o să mă poți înțelege.Îmi cam tremură degetele pe tastatură, tremură fiindcă demult n-au mai dezgolit  sufletul și mintea asta.
    Știi,am observat că de o vreme încoace e tot mai greu să te dezbraci de gânduri,emoții,trăiri.. Și asta nu pentru că nu poți sau nu vrei,ci pentru că a devenit atât de dificil să spui ce simți,ce vrei,ce crezi. Vorbesc în general. Chiar și acelor iubiți,iubite,priteni,oameni dragi. De voie,de nevoie devii preocupat numai de viața ta interioară, devii un introvertit.

       Începi să înveți să-ți păstrezi durerea pentru tine,ca să nu le strici „mood-ul” celor apropiați și să nu-i întristezi. Chiar și micile bucurii le păstrezi acolo,în suflețelul tău,pentru că cei din jur sunt prea ocupați ca să se bucure împreună cu tine,sunt prea plini de sine.

Dar poate că e bine așa. Poate că  e un fel de protecție a lumii tale interioare. Nu știu ce altceva ar putea fi. Știu doar că totul a devenit mai tăcut,prea tăcut uneori.Mai personal. 


Partea bună e că toate aceste dureri,bucurii se sedimentează,sunt ca niște pietricele ce alcătuiesc propria lume,lume care va fi descoperită cândva.

Cu drag,
            cealaltă eu.