luni, 21 noiembrie 2011

Portret.

  Avînd cursul de retorică la facultate,profesoara ne-a dat o însărcinare și anume,să realizăm portretul unei persoane dragi nouă și apoi să-l prezentăm colegilor. În așa fel ne dezvoltăm și noi calitățile de oratori.
    Eu am realizat portretul celei mai bune prietene a mele. Iată ce mi-a ieșit:
       " Se spune că un prieten adevărat  îți știe slăbiciunile, dar îţi arată calităţile, îţi simte temerile, dar îţi întăreşte credinţa, îţi cunoaşte îngrijorările, dar îţi eliberează spiritul, îţi recunoaşte defectele, dar îţi subliniază posibilităţile. Eu l-am găsit pe acest prieten adevărat și pot spune că sunt FERICITĂ!
             Am o mare dorință,ca Dumnezeu să-mi scoată în cale mai des persoane asemenea ei,căci pe ea Divinitatea a înzestrat-o cu un suflet mare,a revărsat asupra ei ,din belsug, cu bunătate,bun simț și lumină,cu acea lumină care  te poate călăuzi în cel mai adînc întuneric.
        Avînd o personalitate puțin cam complicată,dar care cere să fie înteleasă,anturajul ei întotdeauna a fost format numai din persoane care o apreciază cu adevarat si care o pot îmțelege,care-i capătă încrederea,lucru greu de făcut.  Este o fire timidă,careia nu-i place sa se avinte in discutii in care parerea ei nu-si are rostul. E de statura mică, cu fata rotunda,ochii mari si negri din care se desprinde caldură,sprîncenele ei late și arcuirea lor mereu senină te face să zîmbești infailibil, are o voce blăndă,dulce ce denotă sinceritate și puritate. Nu-i place să impresioneze printr-un stil vestimentar provocator,din contra,vestimentația ei nu atrage atenția,mai ales ca acest aspect nu o preocupă mai deloc. Frumusețea ei se regăsește în felul  de a fi,în atitudinea ei misterioasă ce-i conferă un farmec deosebit.  Întotdeauna m-a cam mirat diplomația,disciplina,corectitutudinea și răbdrarea de care dovadă ,dar în același timp,sînt conștientă că anume aceste calități m-au făcut s-o prețuiesc atît de mult. 
   
       O persoană cu un caracter frumos,sensibilă, și realistă, o persoană care se atașează greu de oameni,dar atunci cînd o face,acordă afecțiunea sa definitiv și fără rezervă. De ce spun asta? Pentru că nu cunosc pe nimeni care a iubit atît  ani in șir un baiat si care s-a daruit pină la limită unei dragoste fără răspuns,care sa-i dedice cele mai frumoase  declarații de dragoste,spunîndu-i neîncetat “ Te-am iubit cu toți nuferii din lacrimi,te-am iubit pînă la ultima picătură de speranță,cu strălucirea și prospețimea dorului.” Pentru că nu cunosc pe nimeni să-și iubească atît de mult mama… mama care n-a cunoscut-o niciodată, ființa care a murit ca s-o nască pe ea,ființa pe care ea a transformat-o în zeiță, ființă pe care o numește “ nimfă a pămîntului,cer albastru deasupra beznei.” 
           De ce e ea cea  care m-a marcat? Pentu că este unică,pentru că nu mai este nimeni care  să știe ce gîndesc înainte să vorbesc,care să fie capabil să-mi depisteze tristețea chiar și atunci cînd vreau să par veselă,pentru că ea a fost lîngă mine cînd ceilalți erau plecați, pentru că e ea. Iar eu nu cred în stingerea prietenii noastre și nu cutez să mă gîndesc la dezamăgire."


marți, 1 noiembrie 2011

Urlet surd.

      Sînt zile cînd îți lași mâinile în jos, zile cînd nu mai nici cuvinte,nici puteri,nici speranță....ai numai un apus de zîmbete,vise reci,incolore și fără gust,zile cînd zbiară în tine numai un urlet surd...
       Sunt închisă în propriul corp,  mi s-a pus lacăt la poarta optimismului, rătăcesc  pierdută într-un cerc virgin... aud  cum latră în mine cealaltă "eu",care speră că  o să intru degrabă în travaliu și să o nasc din nou...trebuie să aștept....numai că  eu urăsc să aștept,nu mi-a plăcut niciodată să aștept! Și-mi dau seama cu stupoare că zi de zi trebuie să aștept. Am ajuns să aștept că,într-o bună zi...voi trăi! E ca și cînd împlinirile,bucuriile și realizările oricât le-aș provoca,vin când vor ele,iar eu....iar eu nu mai pot să aștept,mă topesc încetișor la flacăra neputinței.