Avînd cursul de retorică la facultate,profesoara ne-a
dat o însărcinare și anume,să realizăm portretul unei persoane dragi nouă
și apoi să-l prezentăm colegilor. În așa fel ne dezvoltăm și noi
calitățile de oratori.
Eu am realizat portretul celei mai bune prietene a mele. Iată ce mi-a ieșit:
" Se spune că un prieten adevărat îți știe
slăbiciunile, dar îţi arată calităţile, îţi simte temerile, dar îţi întăreşte
credinţa, îţi cunoaşte îngrijorările, dar îţi eliberează spiritul, îţi
recunoaşte defectele, dar îţi subliniază posibilităţile. Eu l-am găsit pe acest
prieten adevărat și pot spune că sunt FERICITĂ!
Am o mare dorință,ca
Dumnezeu să-mi scoată în cale mai des persoane asemenea ei,căci pe ea
Divinitatea a înzestrat-o cu un suflet mare,a revărsat asupra ei ,din belsug,
cu bunătate,bun simț și lumină,cu acea lumină care te poate călăuzi în cel mai adînc întuneric.
Avînd o personalitate
puțin cam complicată,dar care cere să fie înteleasă,anturajul ei întotdeauna a
fost format numai din persoane care o apreciază cu adevarat si care o pot
îmțelege,care-i capătă încrederea,lucru greu de făcut. Este o fire timidă,careia nu-i place sa se
avinte in discutii in care parerea ei nu-si are rostul. E de statura mică, cu
fata rotunda,ochii mari si negri din care se desprinde caldură,sprîncenele ei
late și arcuirea lor mereu senină te face să zîmbești infailibil, are o voce
blăndă,dulce ce denotă sinceritate și puritate. Nu-i place să impresioneze
printr-un stil vestimentar provocator,din contra,vestimentația ei nu atrage
atenția,mai ales ca acest aspect nu o preocupă mai deloc. Frumusețea ei se
regăsește în felul de a fi,în atitudinea
ei misterioasă ce-i conferă un farmec deosebit. Întotdeauna m-a cam mirat
diplomația,disciplina,corectitutudinea și răbdrarea de care dovadă ,dar în
același timp,sînt conștientă că anume aceste calități m-au făcut s-o prețuiesc
atît de mult.
O persoană cu un caracter
frumos,sensibilă, și realistă, o persoană care se atașează greu de oameni,dar
atunci cînd o face,acordă afecțiunea sa definitiv și fără rezervă. De ce spun
asta? Pentru că nu cunosc pe nimeni care a iubit atît ani in șir un baiat si care s-a daruit pină
la limită unei dragoste fără răspuns,care sa-i dedice cele mai frumoase declarații de dragoste,spunîndu-i neîncetat “
Te-am iubit cu toți nuferii din lacrimi,te-am iubit pînă la ultima picătură de
speranță,cu strălucirea și prospețimea dorului.” Pentru că nu cunosc pe nimeni
să-și iubească atît de mult mama… mama care n-a cunoscut-o niciodată, ființa
care a murit ca s-o nască pe ea,ființa pe care ea a transformat-o în zeiță,
ființă pe care o numește “ nimfă a pămîntului,cer albastru deasupra beznei.”
De ce e ea cea care m-a marcat? Pentu că este unică,pentru
că nu mai este nimeni care să știe ce
gîndesc înainte să vorbesc,care să fie capabil să-mi depisteze tristețea chiar
și atunci cînd vreau să par veselă,pentru că ea a fost lîngă mine cînd ceilalți
erau plecați, pentru că e ea. Iar eu nu cred în stingerea prietenii noastre și
nu cutez să mă gîndesc la dezamăgire."
