Contemplare

Nu știu de ce scriu azi și despre ce. Știu doar că azi e una din zilele celea când mă doare,când sufletu-mi miroase a fosfor, o forță întunecată e gata să iasă din străfundul gâtlejului și să mi  se suie pînă-n gură,transformăndu-se într-un urlet plin de mânie. Durerea azi e învingătoare, mi-a omorât și răbdarea care o țineam pînă acum trează, mi-a înduplecat și speranța care-o știam o încăpățînată fără seamăn. Azi răscolesc în catacombele memoriei unui om care n-ar avea istorie. ..... De ce nu poate fi altfel? De ce acum?

    Sunt numai întrebări...întrebări care se cuibăresc prin colțuri,întrebări care trăiesc deja în afara corpului meu,umplînd tăcerea cu plînsete. Poate că trebuia să aștept această durere...poate că trebuia să vină. Meditez asupra acestor lucruri care s-au îngrămădit aici cine știe de când și îmi dau seama că e doar ceva trecător, care durează numai câteva clipe,de ajuns ca să simt un gol imens care-mi crește în stomac și se instalează în gât.... Poate că noaptea aceasta va fi un ultim exil,un ultim vârtej, final. Poate că de mâine la întrebarea „cum mă simt?” o să pot răspunde , VA FI ȘI BINE!