El,un oarecare El...

El...Hmmm,El va apărea așa...brusc,spontan,ca o imagine pe care nu ți-e dat dat s-o vezi  în fiecare zi,o imagine aproape perfectă. Mai degrabă o să-l cred  o iluzie ,un vis desprins parcă din altă lume. Se va furișa încet,fără mare agitație în viața mea,asemenea unui hoț. Numai că El nu va fi un hoț ordinar,ci unul care fură numai inimi,în cel mai subtil mod posibil. Și eu îi voi  da  voie să mi-o răpească și pe a mea,inimă care dorește să nu-i mai aparțină unui singur corp.
El va ști  cum să mă privească. Ochii lui sunt capabili nu doar să-mi analizeze calitățile fizice,ci  apte să-mi scaneze sufletul. Doamne,ce efect nebun,halucinant are privirea lui,mă topește ca pe un sloi de gheață ce stă deasupra unei flăcări,mă obsoarbe așa cum buretele absoarbe apa,are forța să mă transforme într-o sclavă...sclava lui. Îi reușește.

El știe să mă sărute. Ahh,săruturile lui îmi prefac oasele în cauciuc și creierul în terci. Momentul când buzele noastre se ating,devine eternitate, pământul se desface sub picioarele noastre,iar extazul cel mai profund ne cuprinde-n străfunduri. Da,El știe să mă sărute.
El știe să mă atingă. Mâinile lui parcă se roagă  atunci când mă atinge, dacă-ar  avea glas,fiecare celulă din corpul meu ar  urla de plăcere ca niște  animale sălbatice. În brațele lui crește iubirea care-mi cuprinde toată ființa.
El știe să-mi vorbească. Cuvintele lui îmi sărută sufletul. Vocea lui e ca o melodie ce nu se mai termină, e ca o pasăre care refuză să zboare,ce a adormit în mintea mea.


El...el e cel care din mulțimea de suflete și-a găsit unul ca al lui. El mă va  face să renasc.

El....un oarecare El.